Acest articol a fost citit de 2324ori
După mine, toate formaţiile ar trebui să sune aşa când cântă acustic. Dar cum a fost? A fost solemn! Căci, nu mă puteam gândi la un cuvânt mai bun. Amestecat cu relaxant, artă şi feerie.
Se pare că susţinerea unui concert acustic într-un cadru atât de dichisit ca Opera Română, într-un concert sold-out! i-a emoţionat rău pe băieţi, care au organizat ei totul singurei pe lângă repetiţiile aferente. Deşi au fost ceva probleme la început cu sunetul, ele au fost rezolvate imediat. Despot a spus că n-au avut când să faca probele de sunet dinaintea spectacolului, pentru că se pare că era un concurs de canto în Operă.
Spiritul glumeţ nu i-a părăsit pe cei 6 nici când la una din primele piese i-a murit microfonul lui Despot, sau când mai incolo nu se mai auzeau clapele. Publicul le-a venit mereu în ajutor şi i-a încurajat de fiecare dată când a simţit că băieţii au nevoie de susţinere. Cu toate că dacă aş fi eu în locul lor, i-aş penaliza pe cei de la tehnic, sau chiar schimba, simt că este şi normal să apară probleme, având în vedere că este un concert live.
Punctul central al spectacolului a fost reorchestrarea tuturor pieselor prezentate în concert. Cele mai interesante după mine au fost “Varză” cântată împreună cu Alexandrina Hristov, care din piesă rock s-a transformat în funk-jazz (de aş fi putut să jur că este Blazzaj pe scenă), dar şi “Sunetul mai tare” care în lipsă de alte idei, a devenit piesă de muzică populară (vedeţi mai jos). 🙂
Invitaţii trupei au fost Tudor Chirilă, cu Eugen Caminschi, şi Alexandrina Hristov, aşa cum am menţionat anterior. Mi-aş fi dorit să aud cel puţin două piese cântate împreună cu fiecare invitat, dar n-au cântat decât o piesă cu fiecare. Nu ştiu de Chirilă, dar de Alexandrina sunt deja îmbolnăvită de vocea ei pe jazz… Delirant!
Cu toate că e prima oară (şi sper că nu ultima) când aud o trupă rock pe scena Operei Române, piesele au fost atât de bine “ambalate” în noua reorchestrare, încât am realizat că aşa ar trebui să sune “coloana sonoră” atunci când visez. 🙂 Zic prostii? Nu cred.
În încheiere îmi permit să vă arăt câteva imagini, chiar dacă lipsa unei scule performante m-a împiedicat să mizez pe calitate. Aparatul meu cu care am realizat ‘minunăţiile’ m-a privat de vizor sau ecran (asta e, când se strică, se strică), aşa că pozele au fost făcute intuitiv, iar setările, tot la fel. Deci, cu îngăduinţa voastră, iată ce am intuit să pozez :P. În plus am făcut şi un filmuleţ.
Tudor Chirilă
Alexandrina Hristov
La final.
8 Responses to “Rock la Operă cu Viţa de vie”