Suricata în acţiune!

Umblă vorba prin sat că…Category Archives

Cătălin şi Cătălina


Sursa foto

Aud zilele astea ştiri (nişte manele, dar dacă aşa le numesc ei…) despre Victor Piţurcă şi amanta lui. N-am de gând să comentez, pentru că, aşa cum mai spuneam, nu e treaba mea şi nici n-ar trebui să fie a altora, ce fac x şi y în viaţa lor privată. Oamenii vor tot avea amante, alte soţii şi familii secrete, se vor duce la curve şi etc. Ca aşa e omul, face diverse. Cine n-a greşit cu nimic, să arunce primul piatra. Nimeni? În regulă. Atunci să ne vedem de ale noastre.

Ce m-a gâdilat însă la ureche a fost Continue reading »


Să sfidăm cu orice preţ


Sursa foto

Tot aud de ieri încoace ştirea cu tipa care a sărit cu coarda elastică şi a aterizat în râul Zambezi după ce s-a rupt coarda. Frumos. She lived to tell the story… Adică a avut zile să povestească cât de puţină minte are, dar oare Continue reading »

Evenimentele anului 2011


Sursa foto

Inca un an de criza s-a dus. Nu pot sa reziste tentatiei unei retrospective a anului proaspat incheiat. Ma tot bantuie un citat de ceva vreme “cine nu-si cunoaste istoria, e condamnat sa o repete”.

Iata un top mai serios (nu manele si mondenitati) al celor mai importante evenimente social-economice, dar si financiare ale 2011, care a insemnat: primavara araba, un mic dezastru nuclear, adancirea crizei datoriilor suverane, planuri de austeritate, scaderi de ratinguri, incercari de refinantare si multe altele.

Dintre toate cele, asta ar fi o versiune Continue reading »


N-ar trebui, dar uite că

Domne, sufăr cumplit. Ca de o boală gravă. Mă uit la teve. N-ar trebui. Dar, iată că păcătuiesc.

Am văzut aseară finala de la Vocea României. Da, iată, recunosc. Am păcătuit. Am îndurat 4 ore (PATRU) ca să ajung la un deznodământ premeditat. Câştigătorul să nu fie de fapt câştigătorul. Adică, ăla pe care eu l-am ascultat cu urechea. Pentru că se pare că alţii au ascultat “vocea” cu alt organ decât cu urechea.

Se zvoneşte prin cercul meu de pretini că show-rile făcute de ProTV sunt mânărite. Da, sunt Continue reading »


Acum se poate plange

Oameni buni, ACUM e momentul sa jeliti! Nu dupa… asta.. Aveti 2 motive: Cesaria Evora si Vaclav Havel. Mai exista inca unul, pentru un public mai restrans si mai.. special: Kim Jong-il.

Asadar acum v-ati castigat dreptul sa jeliti, sa regretati, sa veniti cu flori, sa spuneti vorbe bune si sa semnati in cartile de condoleante. Acum aveti o “ocazie”.

Imi doresc valva de acum o saptamana cand s-a prapadit… artista Continue reading »


Când spartanul se pune cu lumea


Sursa foto

Se făcea că este anul 2011, la 3 ani după începerea celei mai nasoale crize financiare şi economice din câte a văzut Terra (iar Terra, conform bancului, a mai avut homo sapiens pe ea, nu suntem primii). În acest moment de cumpănă a istoriei, a răsărit în Europa o boală care se numeşte “datoriile suverane”.

Adică, mai pe inţelesul ţăranului de la ţară: când te duci la magazinul sătesc să cumperi răchie pe listă Continue reading »


Draga Catalin Botezatu,


Sursa foto

N-ar trebui sa te bag in seama. Asa zice lumea. Eu am stat si am cantarit, am intors-o pe toate partile si asa e. N-ar trebui sa scriu nimic despre tine. Ca imi esti un antipatic. Tie chiar de as vrea sa iti zic nasoale, tot un bine iti fac. Insa pentru ca ma mananca varfurile degetelor, ma voi scarpina de tastatura. Nu ma pot abtine, nu ma pot abtine, vai!

Umbla vorba prin sat ca esti hotarat sa iti mai scrii/publici o autobiografie. Eu zic sa te mai gandesti inca o data. Continue reading »


Non-utilizator Apple


Sursa foto

Toata lumea vorbeste numai despre asta, iar pentru ca “if you can’t beat them, join them”, iata-ma.

De la bun inceput tin sa mentionez ca am utilizat gadgeturile, dar nu am detinut niciodata unul, ceea ce ma face un non-utilizator, ca sa vorbim politically correct si marketing-areste, insa nu absolut, sunt un non-utilizator relativ. Adica, mai pe intelesul cetateanului de rand, n-am avut niciodata unul, insa daca voi avea ocazia, e posibil sa devin un utilizator mandru 🙂

Se facea ca era acum 9 ani, eram pe alte meleaguri si voiam sa scriu un mail. Continue reading »


Dar eu unde eram?!

Azi de dimineata a fost un cutremur asa, micut, pe care nu l-am simtit. Dormeam. La 5 dimineata asta faci, dormi. Cand am deschis televizorul dupa ce m-am trezit, pe toate posturile numai despre asta se vorbea. Nebunii dadeau imagini filmate la metrou. Auzi tu ce stire senzationala au filmat oamenii astia. Mi se pare incredibil, sa trimiti un reporter la metrou la ora 5 cand se deschide metroul sa opreasca oamenii si sa faca un reportaj despre un cutremur mai mult decat banal!

Cu toate ca astia sunt nebuni si isi doresc sa bage stirea pe post de DINAINTE sa se intample chiar, ai un gust ciudat in gura, un sentiment de goliciune ca s-a intamplat ceva si tu n-ai stiut… Continue reading »


Ea nu ma stie, de Alina Manole

Lansarea albumului “Dragoste in 3” va fi in data de vineri, 30 septembrie, incepand cu ora 19.30 la Teatrul Nottara. Pana atunci, un mic deliciu 😉